La 16 decembrie, 2023, se împlinesc 248 de ani de la naşterea lui Jane Austen (1775-1817), cea mai notabilă scriitoare engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. „Uneori, ca să faci o revoluție, e destul să ai un stilou, o mică masă de scris și o fereastră prin care să poți urmări lumea de afară. Îmi amintesc bine salonul casei noastre din Steventon, unde tatăl meu era paroh. Eram cea mai mică din cei opt copii, făcând parte dintr-o familie foarte unită, dar, cu certitudine, nu foarte bogată. Cât despe educație, știu că trebuia să mă ocup de spectacolele pe care noi copiii le jucam în hambar sau în biblioteca tatei. Dar ce bibliotecă era aceea! Acolo erau peste cinci sute de cărți. De mică mă cufundam în lectura lor fără să-mi dezlipesc ochii de pe pagini până nu le terminam de citit. Tata și mama scriau versuri și predici, romancierul casei fiind considerat pe atunci fratele meu Henry. Ca să-i urmez exemplul, într-o zi am luat și eu o coală de hârtie și o pană în mână. Aveam doar 12 ani când le-am arătat tuturor primele mele povestiri , iar comentariile lor m-au entuziasmat :„Fantastic, Jane! Și ce simț al umorului! S-o ții tot așa!” Șase ani mai târziu, l-am întâlnit pe nepotul vecinilor noștri, Thomas Lefroy, de care m-am îndrăgostit. Familia lui însă considera că eu nu sunt o partidă bună pentru el, de aceea Tom a fost trimis la studii cât se poate de departe de casă. Ce dezamăgire! În mod sigur nu era suficient în cazul meu să fiu o tânără inteligentă și în același timp, înaltă, zveltă, cu părul negru des și buclat și cu ochii de culoarea alunelor. Am început să diger lecția dură pe care o primisem. La sfârșitul secolului al 18-lea, toată lumea se aștepta ca noi fetele să fim supuse și îndatoritoare, să știm a coase, să putem broda și găti, calități indispensabile pentru o viitoare casnică. „Mă pot mândri cu faptul că sunt cea mai ignorantă și mai puțin educată femeie care a îndrăznit vreodată să devină scriitoare.” Dacă puteam citi, scrie, dansa, și chiar desena, cu atât mai bine. Dar tot nu era destul :îți trebuia și o zestre. Fără bani, era greu să-ți procuri un soț, iar fără un soț, viitorul femeii era pecetluit, o aștepta singurătatea, traiul nevoiaș și lipsa oricărui sprijin. O asemenea perspectivă ne îngrozea, ne făcea să ne dușmănim, transformând iubirea și curtatul într-o adevărată competiție pentru cea mai bună pradă. Nu aveam altă soluție decât să ne supunem regulilor nedrepte ale acestei lumi crude. Anume atunci am priceput foarte clar ce aș putea face, să descriu această societate așa cum era și să o pun la stâlpul infamiei! Între 1795 și 1799 am început să-mi redactez primele romane :Rațiune și simțire, apoi Mândrie și prejudecată, pe care le-am terminat când aveam doar douăzeci și unu de ani. Cel mai înfocat cititor al meu era tata. Era atât de impresionat de limbajul tăios și ironic și, deopotrivă de dialogurile vii dintre personaje, încât a contactat imediat un editor care să-mi publice cărțile. Trebuie să recunosc însă că inițiativa lui nu s-a soldat cu succes. Nu am renunțat totuși și am scris o a treia carte, Mănăstirea Northanger. În 1802, am primit o excelentă propunere de căsătorie, pe care am acceptat-o dintr-un moft, dar după ce m-am gândit o noapte la asta, mi-am retras promisiunea, mai bine rămâneam singură și fără bani decât să mă mărit cu un bărbat pe care nu-l iubeam. Peste puțin timp, a murit tatăl meu.În ciuda suferinței și a situației financiare dificile credeam în mine însămi și în scrisul meu spunându-mi întruna că voi fi în stare să trăiesc din cărțile pe care le voi vinde. Așa că am revenit la scris și mi-am editat singură Mândrie și prejudecată. Au urmat și celelalte romane care au avut un mare succes la public așa cum au și azi peste 200 de ani.Ca să fiu sinceră romanele mele nu excelează prin intrigă, eroinele își petrec ziua croșetând, cântând la pian, adăugând fundițe noi la rochiile lor vechi și prefăcându-și mereu bonetuțele, în așteptarea plină de anxietate a balului fatidic unde și-ar putea găsi ursitul. Cele mai mari distracții ale lor sunt lungile promenade în aer liber, excursiile și vizitele la vecini pentru a mai sporovăi sau a bârfi despre cusururile altor oameni sau despre dramele ce s-au mai întâmplat între timp prin părțile locului. Aceste femei tinere sunt însă pline de bun-simț. Dacă țin cu adevărat la asta ele nu renunță nici la spontaneitatea și nici la pasiunea lor doar pentru a da ascultare unor reguli stricte care fac iubirea imposibilă. Iar dacă uneori, ai putea avea impresia că-mi râd de ele sau de neajunsurile lor, chiar și atunci când aceste ființe fragile suferă de pe urma unui tratament nedrept, nu uita că-i lovesc de două ori mai dur pe cei care le intimidează, le disprețuiesc ori le resping. Până la urmă, acesta ar putea fi mesajul revoluționar al romanelor mele: „am arătat câtă putere, îndemânare și curaj se află în femeile care vor să-și decidă singure viața, mai ales atunci când indiferent de epocă sau loc, societatea le consideră mai puțin inteligente sau inferioare bărbaților”. Ai vrea să fii ca Jane? Cultivă-ți simțul libertății și ascultă-ți inima!
Biblioteca "Lesia Ukrainka" 